Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu șapte victime la Șieuț. Printre răniți și doi copii

0 122

Doi copii și trei adulți au fost transportați vineri după-amiază la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier ce s-a produs la intrare în localitatea bistrițeană Șieuț.

Conform primelor date, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Monor-Bistrița, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 34 de ani, din Bistrița.

Potrivit reprezentanților IPJ Bistrița-Năsăud, în urma accidentului, 4 persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud transmite că cinci persoane au fost rănite.

”În urma evaluării preliminare, la locul accidentului au identificate 7 persoane implicate dintre care 5 vor fi transportate la spital (2 copii și 3 adulți). Victimele prezintă leziuni minore, iar un adult – traumatism cranio cerebral”, transmite cei de la ISU.

Continuă în acest caz cercetările polițiștii Serviciului Rutier, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc accidentul.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More