Şase persoane au fost rănite în urma unui accident între un autoturism şi un autobuz produs duminică pe DN18 în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş.
Pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, judeţul Maramureş, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un autobuz”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În urma impactului, 6 persoane – una din autoturism şi 5 din autobuz – au fost rănite, fiind transportate la spital.
ACTUALIZARE IPJ Maramureș:
Astăzi, 02 iunie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din Baia Sprie au intervenit la un accident de circulație produs pe D.N. 18, pe strada Forestierului.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 61 de ani, în calitate de conducator al unui autobuz, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism, ce era condus de un bărbat de 38 de ani din oraș.
În urma impactului, cinci pasageri din autobuz și conducătorul autoturismului au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngriji medicale de specialitate.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea stării de fapt.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.