Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu trei victime încarcerate, după impactul dintre un Audi și un BMW – FOTO

0 1.396

Trei persoane au rămas încarcerate și alte două au fost rănite în urma unui accident de circulație ce s-a produs vineri după-amiază la ieșire din Dumitra spre Bistrița.

La locul accidentului au fost direcționate două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, unul de descarcerare și o autospecială de lucru cu apă și spumă. De asemenea au intervenit și polițiștii bistrițeni care au început cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

Potrivit acestora, accidentul s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare. Șoferul unui autoturism marca AUDI ar fi încercat să efectueze o depășire, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism marca BMW care circula din sens opus și la volanul căruia se afla o femeie.

Cinci persoane au fost implicate în accident, trei dintre acestea rămânând încarcerate în mașinile avariate. Echipajele de intervenție au reușit să extragă victimele din mașini, acestea fiind predate echipajelor medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Toate cele trei victime au fost stabilizate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri suplimentare.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More