Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident cu victime încarcerate în Uriu – FOTO

0 1.283

Pompieri militari bistrițeni au fost solicitați să intervină, miercuri dimineața, la un eveniment rutier ce a avut loc la ieșire din localitatea Uriu spre Spermezeu, în care au fost implicate două autovehicule.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de acordare a primului ajutor medical și echipaje de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

”Victimele (bărbați), în vârstă de aproximativ 19 respectiv 22 de ani au fost extrase, conștiente și cooperante. Ambele prezintă traumatism cranian, traumatism facial și vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, au transmis reprezentanții ISU.

Potrivit sursei citate, cea de-a treia victimă nu are nevoie de îngrijiri medicale și refuză transportul la spital.

Conform IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit la un accident de circulație produs în Uriu, la intersecția Drumului Național 17 cu Drumul Județean 171.

Din primele date, o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani din Oarzina, care se deplasa pe Drumul Județean 171 a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 57 din Galați, care se deplasa pe Drumul Național 17.

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului de 20 de ani și a unui pasager de 21 de ani din același vehicul.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilită cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More