Polițiștii și pompierii maramureșeni, dar și echipaje medicale, au intervenit sâmbătă seara pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe DN1C, în localitatea Buciumi.
La evenimentul rutier produs pe raza localității Buciumi s-au deplasat forțe din cadrul gărzii de intervenție Șomcuta Mare, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD și trei echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean.
”În cele două autoturisme implicate, se aflau 7 persoane, care au fost evaluate medical la fața locului.
Toate cele șapte victime au fost transportate la spital, prezentând traumatisme minore”, au transmis reprezentanții ISU Maramureș.
Conform IPJ, din primele verificări s-a stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul efectuării unui viraj neregulamentar prin încălcarea marcajului longitudinal continuu și al neacordări priorității de trecere.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.