Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident feroviar în Feldru. Un microbuz a fost lovit de un tren

0 77

accident feroviar tren satu mare-3

Un grav accident feroviar a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8:15, în localitatea bistrițeană Feldru.

Din primele informații, o mașină a fost lovită de un tren, iar două victime sunt încarcerate. La fața locului intervin autospeciale ale pompierilor bistrițeni, dar și echipaje de prim-ajutor.

Se pare că șoferul unui microbuz nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată și au fost loviți de trenul care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase. În urma impactului, microbuzul a fost proiectat la câțiva metri de calea ferată.

Cele 3 persoane rănite au fost transportate la UPU a Spitalului Județean Bistrița-Năsăud. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

ACTUALIZARE IPJ:

La data de 14 noiembrie, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Feldru, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei, nu a oprit la o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu semnale acustice şi luminoase în funcţiune, şi a fost colizionat de către locomotiva unui tren suplimentar, care circula pe relaţia Ilva Mică- Feldru.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a unei tinere, de 21 de ani, respectiv a unui minor, în vârstă de 17 ani, ambii din comuna Feldru, pasageri ai autovehiculului, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

foto: arhivă

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.