Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident feroviar. O familie spulberată de un tren la Jucu – VIDEO

0 88

 

accident feroviar jucu

Un accident feroviar s-a produs în această seară pe raza localității clujene Jucu, trei persoane fiind grav rănite după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren.

Din câte se pare, șoferul unui autoturism Volkswagen înmatriculat în Cluj a ignorat semnalele acustice și luminoase care avertizau sosirea trenului Jibou – Cluj-Napoca, autoturismul fiind lovit în plin.

În urma impactului extrem de violent autovehiculul a fost târât câteva zeci de metri pe calea ferată.

Mai multe echipaje de pompieri, poliție și ambulanță s-au deplasat la fața locului, cele trei victime fiind scoase din mașini și transportate la UPU Cluj-Napoca.

Bărbatul de la volan, un tânăr de 27 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital. Tot la spital au ajuns și soția și fetița de doar două luni, femeia fiind în stare critică.

accident feroviar jucu-masina lovita tren

„Şoferul unei maşini nu s-ar fi asigurat corespunzător la traversarea liniei de cale ferate de pe raza localităţii Jucu de Mijloc, iar autoturismul a fost lovit de trenul care se deplasa dinspre Dej spre Cluj-Napoca. În urma impactului, trei persoane au fost rănite – şoferul, în vârstă de 27 de ani, o femeie de 23 de ani şi o minoră de două luni. Poliţia continuă cercetările în această cauză pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Din câte se pare, tânăra de 23 de ani stătea pe bancheta din spate cu bebelușul, care era așezat în scaun special pentru copii. Femeia a fost cea mai afectată de impactul violent cu locomotiva trenului, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoasă dintre fiarele contorsionate.

Potrivit martorilor, conducătorul auto se îndrepta dinspre DN 1C spre Jucu de Mijloc, iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu s-a asigurat corespunzător.


 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.