Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

UPDATE – Accident grav în față la Prefectura Cluj – FOTO/ O femeie a trecut pe ROȘU la semafor

0 322

Două autoturisme s-au ciocnit violent duminică seara în fața clădirii Prefecturii Cluj, circulația în zona centrală a orașului Cluj-Napoca fiind serios afectată.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:55, pe bulevardul 21 Decembrie, la intersecție cu strada Cuza Vodă. Potrivit martorilor, cele două autoturisme au intrat în coliziune după ce șoferul unuia dintre ele ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.

Mai multe echipaje de poliție, pompierii cu un echipaj de descarcerare, dar și echipaje de prim ajutor au fost trimise la fața locului. Traficul auto a fost aproape paralizat în zonă, circulația desfășurându-se alternativ pe un singur sens.

UPDATE – CE SPUNE POLIȚIA DESPRE ACCIDENT
La data de 13 decembrie, ora 22:48, la intersecţia străzilor 21 Decembrie 1989 şi Cuza Voda, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane şi avarierea a trei autovehicule.

O femeie de 20 de ani, din Mărgău, în timp ce conducea autoturismul pe strada 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca, către Piaţa Unirii, la intersecţie cu strada Cuza Voda ar fi pătruns pe culoarea roşie a semaforului, fiind astfel acroşată de un autoturism care circula înspre Piaţa Avram Iancu.

În urma impactului, autoturismul care ar fi pătruns în intersecţie fără a respecta culoarea semaforului, a fost proiectat pe trotuar unde a rupt un stâlp de susţinere care s-a răsturnat pe un autovehicul parcat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei de 20 de ani, pasageră în primul autoturism, precum şi cu rănirea uşoară a unei femei de 30 de ani, din Cluj-Napoca, conducătoare a autoturismului care circula înspre Piaţa Avram Iancu.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More