Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident grav în Florești. Tânără lovită de mașină pe trecere

0 422

O tânără de 23 de ani a fost victima unui grav accident de circulație ce a avut loc joi seara în localitatea clujeană Florești.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1 Cluj-Napoca – Oradea, în zona localității Florești, județul Cluj, conducătorul unui autoturism a acroșat un pieton ce se afla angajat în traversarea părții carosabile. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni grave, fiind transportat la spital pentru investigații medicale.

Accidentul s-a petrecut cu puțin înainte de ora 18, pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.

Conform IPJ Cluj, un conducător auto de 32 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe DN1 E60 din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, a surprins și accidentat o tânără de 23 de ani, din județul Brașov, angajată în traversarea străzii.

Tânăra a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

”Din primele date se pare ca ar fi traversat pe trecerea pentru pietoni, însă pe culoarea roșie a semaforului”, mai spun polițiștii

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More