Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident grav în Lechința. Medicii resuscitează o victimă – FOTO

0 1.181

Grav accident de circulație în această dimineață pe raza localității bistrițene Lechința, soldat cu o victimă.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 8:15, luni dimineața, la fața locului fiind trimise echipaje de poliție, pompieri și de acordare a primului ajutor medical.

Potrivit primelor informații, o persoană implicată în accident este grav rănită.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat o victimă de sex masculin, în stop cardiorespirator. A fost început protocolul de resuscitare și a fost alocat în sprijin echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE:

”Echipajele medicale EPA SI TIM SMURD au reușit resuscitarea victimei (un bărbat în vârstă de aprox 40 de ani). Au făcut eforturi susținute pentru stabilizare în vederea pregătirii transportului acesteia pe calea aerului cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU.

ACTUALIZARE 2:

Din cauza condițiilor meteorologice, elicopterul nu poate zbura în condiții de siguranță astfel că bărbatul va fi transportat de către echipajul TIM la clinica din municipiul Târgu Mureș.

ACTUALIZARE IPJ Bistrița-Năsăud

La fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au constatat faptul că, unui bărbat de 44 de ani, din Lechința, care conducea un autoturism pe o stradă de pe raza localității, i s-ar fi făcut rău la volan și a intrat în coliziune cu gard din beton.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilită cauza accidentului și împrejurările în care a avut loc.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More