Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident grav la Raliul Clujului. Pilot și copilot, transportați la spital

0 237

Unul dintre autoturismele care participau duminică la ultima probă specială din cadrul Raliul Clujului a ieșit în decor, mașina lovind un copac de pe marginea drumului. Mai multe echipaje de pompieri și acordare a primului ajutor au intervenit de urgență la fața locului, pilotul și copilotul fiind preluați de ambulanțe și transportați la spital.

”Echipajul cu numărul de concurs 580, format din Radul Lambrino și Andrei Aitculesei, a ieșit în decor pe ultima probă specială de la Raliul Clujului. Echipajele medicale de urgență SMURD au intervenit prompt la fața locului și le-au acordat primul ajutor în ambulanțe celor doi sportivi, pe care ulterior i-a transportat la Unitatea de Primiri a Urgențelor Cluj Napoca. Cei doi sunt stabili și în afara oricărui pericol, însă vor fi supuși unor investigații suplimentare”, a anunțat Federația Română de Automobilism Sportiv.

Conform oficialilor competiției, ca urmare a incidentului, proba finală s-a neutralizat, iar concurenții rămași au parcurs-o în regim de etapă.

La locul accidentului au fost prezenți și reprezentanți ai CERT Rescue (foto), care au transmis că pilotul a suferit răni mai ușoare, însă copilotul este grav rănit.

CERT Rescue (foto)
CERT Rescue (foto)

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More