Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident grav în localitatea Coșbuc. O persoană decedat pe loc

0 188

accident grav iclod-29

La data de 15 decembrie, poliţiştii Poliţiei oraşului Năsăud au fost sesizaţi prin serviciul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 despre faptul că pe raza localităţii Coşbuc a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.

Din  verificările efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 17C, pe raza localităţii Coşbuc, în direcţia de mers Telciu-Salva, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a colizionat un alt autovehicul ce acorda prioritate de trecere unui pieton, în vârstă de 79 de ani, din comuna Coşbuc, care era angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe o trecere pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător.

În urma impactului autovehiculul colizionat a fost proiectat înainte, pe trecerea pentru pietoni, unde a surprins şi accidentat pietonul, care a decedat la scurt timp după producerea accidentului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More