Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident grav pe DN1 E60. Un autoturism s-a izbit de parapete și apoi de un TIR

0 990

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă dimineața în zona localității clujene Dumbrava, pe drumul ce leagă Cluj-Napoca de Oradea. Un tânăr de 20 de ani s-a izbit cu mașina de parapete și apoi de un TIR.

”În jurul orei 8.00 a fost înregistrată o solicitare pentru intervenția pompierilor ca urmare a unui grav accident rutier, produs pe E60, în apropierea localității Dumbrava. Intervin la fața locului o autospecială și un echipaj SMURD, care sunt suplimentate de încă o ambulanță SAJ”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj

Potrivit acestuia, pompierii au găsit la fața locului un autocamion și un autoturism avariate și un tânăr fără semnale vitale, pentru care au fost începute manevrele de resuscitare.

”Din primele informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, din comuna Mănăstireni, care se deplasa din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, în afara localității Dumbrava, ar fi întrat în coliziune cu parapetii de pe partea dreptă. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un ansamblu de vehicule care se deplasa pe sensul opus” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Conform salvatorilor, în acest moment, conducătorul auto este în stare de inconștiență.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localității Dumbrava, județul Cluj, a avut loc un accident rutier între un autoturism și un autocamion. În urma impactului, o persoană din autoturism a suferit răni grave, este inconștientă și evaluată medical la fața locului. Traficul rutier se desfășoară îngreunat în zonă, o bandă fiind restricționată.

ACTUALIZARE IPJ Cluj:

”Din nefericire, tânărul de 20 de ani a decedat. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au precizat polițiștii.

ACTUALIZARE ISU Cluj:

”Manevrele de resuscitare au fost aplicate timp de cca 50 de minute, însă fără a putea readuce semnalele vitale pentru tânărul de 23 de ani.

Înaintea sosirii forțelor alertate, la fața locului s-au oprit un echipaj SAJ aflat în deplasare la altă misiune și un medic clujean. Aceștia au acordat primul ajutor calificat din primele momente după accident, până la sosirea echipajelor specializate, care au continuat aplicarea suportul vital avansat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More