O femeie de aproximativ 30 de ani a fost transportată de o autosanitară la Spitalul Municipal Dej, în această dimineață, după ce a fost rănită în urma unui accident de circulație pe strada 1 Mai din Oraș, eveniment în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
”La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism și o autoutilitară avariate, cu ocupanții ieșiți din acestea”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
Potrivit acestuia, o femeie, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a primit primul ajutor calificat de la echipajul SAJ și a fost transportată la spital.
ACTUALIZARE IPJ Cluj:
La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 07.00, a fost înregistrat un accident rutier la intersecția străzilor 1 Mai cu Dumbrava Roșie din municipiul Dej.
Din primele cerecetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie, de 31 de ani, din Dej, care circula cu autoturismul pe strada 1 Mai, ar fi efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde pe strada Dumbrava Roșie, intrând în coliziune cu un autoutilitară condusă din sensul opus.
În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
