Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident între Ciumărna și Zalău. Două persoane au ajuns la spital

0 245

Două persoane au ajuns dimineață la spital după ce autoutilitara în care se aflau a fost implicată într-un eveniment rutier între localitățile Ciumărna și Zalău.

Potrivit unui comunicat al IPJ Sălaj,, la ora 09.30, V. Șandor, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureş, conducea autoutilitara pe DN 1F, iar între localitățile Ciumărna și Zalău nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum – succesiune de curbe şi carosabil umed, a pierdut controlul direcţiei de mers și s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane. Este vorba despre rănirea gravă a lui Robert N. de 39 ani și rănirea ușoară a lui Mihaly K. de 48 ani, ambii din județul Mureș, pasageri în autoutilitară. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infrcațiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More