Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident la Gherla. Trei mașini avariate și o persoană rănită – FOTO/VIDEO

0 24

accident gherla-11

Un accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc duminică seara pe strada Liviu Rebreanu din Gherla, o persoană ajungând la spital.

Din primele informații, un șofer care se îndrepta dinspre Gherla spre Fizeșu Gherlii a intrat în coliziune frontal cu un autoturism Ford oprit pe marginea drumului. Un bărbat efectua ceva lucrări la autoturismul Ford, iar un alt pasager al mașinii a sărit în ultimul moment, înainte să fie lovit de mașina care a provocat accidentul.

În urma impactului, autoturismul Ford a fost proiectat într-o a treia mașină, care era parcată în spate.

Conducătoarea autoturismului Ford, care în momentul impactului se afla la volan, a fost rănită, aceasta fiind preluată de o ambulanță și transportată la spital în Gherla.

Polițiștii gherleni efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, dar și măsurile care se vor lua împotriva șoferului vinovat. Acesta a fost condus de către polițiști la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

ACTULIZARE IPJ: 

La data de 21 septembrie, ora 20:30, la intersecţia străzii Liviu Rebreanu cu strada Gării, din Gherla, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea a trei autovehicule.

Un bărbat de 56 de ani, din Gherla, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Gării, ajuns la intersecţia cu strada Liviu Rebreanu, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului ,,Cedează Trecerea” şi a pătruns în intersecţie, virând spre dreapta.

Astfel, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism aflat în coloana de vehicule, formată la nivel de trecere cu calea ferată din zonă, condus de o femeie de 42 de ani.

În urma impactului, cel de al doilea autoturism a fost proiectat în autovehiculul aflat în spatele său, condus de un bărbat de 40 de ani, din Gherla.

La solicitarea poliţiştilor de a testa conducătorii auto cu aparatul etilotest, primul conducător auto a refuzat, fiindu-i recoltate probe biologice. De asemenea, bărbatul de 40 de ani, conducătorul autoturismului aflat în coloana de vehicule se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,53 g/l alcool pur în aerul expirat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătoarei auto, o femeie de 42 de ani, din municipiul Gherla.

Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 10.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurrilor în care s-a produs accidentul.


Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.