Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Accident la ieșire din Dej, provocat de un șofer beat

0 295

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul Rutier au fost sesizați pentru a interveni la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Accidentul a avut loc marți seara, în jurul orei 21.20.

Conform IPJ Cluj, din primele date s-a stabilit că un conducător auto, de 69 de ani, din Turda, care se deplasa pe strada Libertății din municipiul Dej, către strada Bistriței, ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr, de 22 de ani.

În urma testării alcoolscopice a bărbatului de 69 de ani, a rezultat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării mostrelor biologice, necesare stabilirii valorii alcoolemiei în sânge.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More