Doi bărbați au murit și alte patru au fost grav rănite, joi seara, în urma unui teribil accident rutier care a avut loc pe raza localității clujene Poieni, între Cluj-Napoca și Oradea. Un microbuz s-a izbit violent de un autotren, mai multe persoane rămânând încarcerate.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această seară la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Poieni. Apelul de urgență a venit în jurul orei 18:05, iar în accident au fost implicate un autotren și un microbuz.
La misiune au luat parte o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ.
”Echipajele au găsit 2 persoane încarcerate în microbuz, alte trei fiind blocate ușor. În paralel, echipajul SAJ aplica deja manevre de resuscitare unui bărbat scos din respectivul microbuz. Șoferul autotrenului a reușit să iasă singur afară. Imediat, forțele noastre au desfășurat operațiunile de descarcerare, astfel că au extras cinci victime, două fiind în stare gravă. Un alt bărbat a intrat în stop cardio-respirator și s-au aplicat manevrele de resuscitare”, a transmis ISU Cluj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, din nefericire, medicii au constatat decesul celor doi bărbați în vârstă de 54 și 32 de ani.
”Un al treilea bărbat a fost intubat de medic în ambulanța SMURD și transportat la spital. Alte trei victime conștiente, dar care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital”, au mai precizat cei de la ISU Cluj.
Conform IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 E60, la km 537, în comuna Poieni, între un microbuz cu 6 ocupanți și un ansamblu de vehicule.
Conform primelor verificări s-a constatat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea autovehiculul înspre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă), condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Gorj.
