Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal la Bistrița. O femeie a fost ucisă pe trotuar de un tânăr beat și fără permis – VIDEO

0 82

Tragic eveniment rutier miercuri seara în zona Subcetate din Bistrița, unde o femeie de 45 de ani a fost lovită de o mașină condusă de un tânăr fără permis de conducere și care s-a urcat beat la volan.

Accidentul a avut loc în jurul orei 22. Tânărul era la volanul unui autoturism înmatriculat în Spania și gonea cu mare viteză pe străzile din cartier. La un moment dat, a pierdut mașina de sub control, aceasta intrând în coliziune cu un autoturism parcat, al cărui proprietar este un polițist local.

În urma impactului, mașina tânărului a ricoșat pe trotuar, unde a lovit-o în plin pe femeia în vârstă de 45 de ani, după care autoturismul s-a oprit în gardul unei case.

Speriat de ceea ce a făcut, tânărul de 25 de ani s-a făcut nevăzut, fugind de la locul accidentului alături de un alt tânăr care era pasager în mașină.

”Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat o femeie, în stop cardiorespirator, după ce a fost lovită în plin de un autoturism care a ricoşat după ce intrase în coliziune cu un alt autoturism. Echipajele de salvatori au început imediat manevrele de resuscitare, iar după câteva minute, femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost transportată de urgență, în curs de resuscitare, la UPU – SMURD Bistriţa”, precizează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Abia după două ore de la producerea accidentului s-a întors la fața locului și șoferul vinovat, acesta recunoscând cele întâmplate.

Din nefericire, femeia a fost declarată la scurt timp decedată, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a o salva.

Tânărul vinovat de producerea accidentului este cercetat acum de polițiști, în stare de libertate, pentru ucidere din culpă, conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

VIDEO: ISU Bistrița

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More