Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal la Cluj. Un tânăr de 24 de ani a murit, iar altul de 22 de ani a fost grav rănit – FOTO

1 49

someseanul-accident mortal cluj 2 aprilie 2015 (2)

Un grav accident de circulație, în urma căruia un tânăr de 24 de ani a murit, s-a produs joi seara pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22:30, pe podul de la IRA. Imaginile de la locul accidentului sunt unele de coșmar, autoturismul Audi pe care tânărul îl conducea fiind practic făcut praf.

Potrivit martorilor care se aflau în zonă în momentul producerii accidentului, conducătorul auto ar fi încercat să evite un alt autoturism care circula în fața sa. Din cauza vitezei prea mari a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit violent de un stâlp.

Impactul violent a proiectat mașina înapoi într-un alt stâlp de iluminat public, de unde a fost azvârlită în mijlocul drumului, unde s-a învârtit de câteva ori.

Conducătorul auto, Adrian D., se îndrepta dinspre cartierul Mărăști, spre ieșirea din Cluj-Napoca. El mai era în mașină cu un prieten din Satu Mare, în vârstă de 22 de ani, care a scăpat cu doar câteva leziuni. Din păcate, șoferul a rămas încarcerat, fiind scos de pompieri dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Acesta a fost transportat în stare critică la spital, iar în cursul nopții a decedat.

”Din primele verificări reiese că un conducător auto, de 24 de ani, din Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum în timp ce se deplasa pe strada Aurel Vlaicu.  Astfel,  a  derapat  şi  a  pătruns  pe  sensul  opus  de  mers,  unde a  intrat  în coliziune cu stâlpul RATUC şi a ricoşat într-un stâlp de iluminat public. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto şi a unui pasager, de 22 de ani, din Satu Mare.

Leziunile suferite de către tânărul de 24 de ani au dus la decesul acestuia, survenit la unitatea medicală. Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 21.000 de lei. Cercetările continuă în cauză pentru a se stabili împrejurările exacte în care a avutloc accidentul rutier”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Cluj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu
  1. Mihai spune

    Aia da stire: unu o murit si unu ranit grav…dupa ce citesti vezi ca ala accidentat grav a scapat doar cu cateva leziuni…foamea asta dupa cititori si clickuri ne rupe capu’…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.