Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal la ieșire din Cluj-Napoca. Doi tineri au murit din cauza unui șofer imbecil – FOTO/VIDEO

0 27.821

Două familii distruse, sute de prieteni îndurerați și oameni lăsați cu sechele pe viață, este bilanțul tragic al unui accident rutier produs sâmbătă seara pe centura municipiului Cluj-Napoca, pe șoseaua care face legătura între Apahida și Vâlcele. Totul din cauza unui tânăr, care a încercat o depășire neregulamentară, apoi și-a văzut de drum fără să-l intereseze de soarta răniților.

Potrivit polițiștilor, un conducător auto, în vârstă de 23 de ani, care se circula cu un autoturism Ford, dinspre Cluj-Napoca spre Apahida, a încercat să efectueze o depășire neregulamentară și a trecut peste linia continuă.

Din partea opusă circula regulamentar un autoturism Dacia Logan, al cărui șofer a încercat să evite impactul, a tras dreapta de volan, a intrat în balans și s-a rostogolit de câteva ori pe carosabil, iar mai apoi a părăsit carosabilul, oprindu-se la câteva zeci de metri pe câmp.

Șoferul care a provocat tragedia și-a continuat drumul drumul fără remușcări. Martorii i-au luat numărul de înmatriculare, au anunțat poliția la numărul unic de urgență 112, iar unii dintre șoferi chiar l-a urmărit în trafic pe vinovat, anunțând în permanență oamenii legii poziția în care se află. Cu ajutorul acestora, polițiștii au reușit să-l oprească din goană la aproape 40 de kilometri distanță, în zona localității Răscruci. Doar un miracol a făcut ca, în timp ce fugea de la locul crimei și până la filtrul organizat de polițiști în trafic, acesta să nu mai provoace alte accidente de circulație cu finalitate la fel de tragică.

“Un conducător auto în vârstă de 23 de ani, care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Apahida, pe centura ocolitoare Vâlcele-Apahida, a încercat să efectueze o depășire neregulamentară și a trecut peste marcajul continuu. Din partea opusă venea regulamentar un alt autoturism, al cărui șofer a încercat să evite impactul, a tras dreapta de volan, a intrat în balans și s-a rostogolit de câteva ori pe carosabil. În Dacia Logan se aflau 5 persoane, șoferul și 4 pasageri. În urma accidentului, unul dintre pasageri, în vârstă de 22 de ani a decedat. Șoferul a fost grav rănit și se afla în comă, iar alte 3 persoane au fost rănite. Șoferul care a provocat incidentul și-a continuat drumul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic”, a declarat Traian Morar, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Pasagerul care a decedat pe loc în urma accidentului este Octavian Rus, un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca. Șoferul care a ajuns în comă la spital, Rareș Sabău, a decedat și el ulterior. Avea și el 32 de ani.

Celelalte trei victime sunt în stare gravă, fiind internate în spital. Unul dintre răniți a suferit leziuni la coloana vertebrală și la cap, fiind programat pentru intervenție chirurgicală de urgență, iar celelalte două victime au suferit multiple leziuni, medicii derulând investigații amănunțite.

Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii clujeni, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Tânărul este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, riscând ani grei de pușcărie.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.