Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal la Livada. Un motociclist din Fizeșu Gherlii și-a găsit sfârșitul sub roțile unui TIR – FOTO/VIDEO

3 124

someseanul-accident-mortal-motocicleta-livada

Un tânăr în vârstă de 21 de ani care se plimba cu motocicleta între Gherla și Livada și-a pierdut viața în urma unui accident de circulație pe DN 1C.

Tânărul din Fizeșu Gherlii circula dinspre Gherla, moment în care o autoutilitară a ieșit cu spatele de pe un pod de pe partea dreaptă a sensului de mers. Motociclistul n-a putut evita impactului și s-a izbit violent de autoutilitară, după care a fost proiectat pe celălalt sens de mers, chiar sub roțile unui TIR care circula dinspre Cluj.

În urma impactului, motociclistul a decedat pe loc, asta deși purta echipament de protecție. Rănită a fost și conducătoarea auto de pe autoutilitară, aceasta fiind preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Municipal gherla pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Trupul neînsuflețit al tânărului de 21 de ani a fost transportat la morga spitalului din Gherla, pentru efectuarea necropsiei.

Din cauza evenimentului, circulația pe DN 1C, pe raza localității Livada, a fost blocată aproximativ o oră, cozile de mașini întinzându-se pe o distanță de mai mulți kilometri.

 

ACTUALIZARE

Tânărul care a decedat se numea Debreceni Istvan Attila și lucra ca barman la restaurantul Escape din Gherla. Acesta se îndrepta spre Cluj-Napoca, unde mâine urma să susțină examenul de bacalaureat la biologie.

Motocicleta care i-a adus sfârșitul era mândria lui. Acesta postase pe Facebook o fotografie cu noua lui ”jucărie”, alături de mesajul ”Ride or die!”

Attila era fiul fostului viceprimar din comuna Fizeșu Gherlii, decedat și el recent. La aflarea veștii că fiul ei a pierit în accidentul de la Livada, mama tânărului a suferit un șoc, având nevoie de îngrijiri medicale. O ambulanță a fost solicitată la adresa familiei din Fizeșu Gherlii, pentru ca femeia să primească îngrijirile doctorilor.

ACTUALIZARE IPJ Cluj

O femeie de 31 de ani, din Gherla, în timp ce conducea un autovehicul pe un drum secundar de pe raza comunei Iclod, la efectuarea manevrei de mers înapoi, pe fondul neasigurării corespunzătoare şi neacordării de prioritate, ar fi pătruns pe DN 1C, intrând în coliziune cu o motocicletă care se deplasa pe direcţia Gherla – Cluj-Napoca.
În urma impactului, motocicleta a fost proiectată pe sensul opus de deplasare, acroşând un autotractor condus regulamentar de către un bărbat, de 47 ani, din judeţul Giurgiu.
Accidentul s-a soldat cu decesul motociclistului de 21 de ani, din comuna Fizeşu Gherlii.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor legale.

Debreceni Istvan Attila

 

debreceni istvan facebook

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

3 Comentarii
  1. Maria Maria spune

    Mereu am crezut ca o femeie e mai prevazatoare, mai atenta, mai cumpatata in trafic… oare femeia aceea nu este si mama? sau e constienta oare ca a omorat un copil…? da, un tanar, dar practic si un copil, care se indrepta spre Cluj pentru a sustine un examen … al maturitatii… pentru ca si-a promis ca in memoria tatalui sau isi va lua acel examen… promisiune esuata si o viata franta… de o femeie, poate mama… ucigasa la volan

    1. Iojy spune

      Se putea intampla oricui. Nu o mai invonuii atata, crezi ca ea vroia sa-l omoare? o fi avut viteza si ila cu motocicleta, daca nu avea viteza nu murea stai tu linistita .

      1. Maria Maria spune

        Imagineaza-ti ca mergi
        regulamentar, cu 50/70 km/h pe un drum european drept, larg, vizibil si
        neaglomerat iar din senin iti apare brusc in fata un vehicul, care iese de pe
        un drum secundar, fara sa se asigure! Cum il mai poti evita? … si daca ai avea timp
        sa franezi, masina nu poate opri pe loc!
        … iar Noul Cod Rutier 2015 – OUG 195/2002 actualizata 2015, SUBSECTIUNEA 6
        – Reguli referitoare la manevre spune:
        „Art. 54. – (1) Conducatorul de vehicul care executa o manevra de
        schimbare a directiei de mers, de iesire dintr-un rand de vehicule stationate
        sau de intrare intr-un asemenea rand, de trecere pe o alta banda de circulatie
        sau de virare spre dreapta ori spre stanga sau care urmeaza sa efectueze
        o intoarcere ori sa mearga cu spatele este obligat sa semnalizeze din
        timp si sa se asigure ca o poate face fara sa perturbe circulatia sau sa
        puna in pericol siguranta celorlalti participanti la trafic.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.