Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal la Mera. Șoferul unui autoturism a fost decapitat după impactul cu o cisternă care a luat foc – VIDEO

0 959

Teribil accident de circulație vineri după-amiaza pe DN 1F, drumul care face legătura între Cluj-Napoca și Zalău. Un bărbat a murit pe loc după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit violent de o autospecială încărcată cu ciment.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni dintre o autospecială (încărcată cu un ciment special) şi un autoturism, circulaţia rutieră pe DN1F (E81) se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, la km 15+100 de metri, între localităţile Mera şi Nădăşelu, în judeţul Cluj. În urma impactului, autoutilitara a luat foc. Pompierii sunt prezenţi la faţa locului şi acţionează pentru lichidarea incendiului.

Potrivit martorilor, șoferul autoturismului marca Volkswagen, un bărbat din Viștea, comuna Gârbău, a murit pe loc în urma accidentului.

Autospeciala încărcată cu ciment a luat foc în urma impactului, fiind nevoie de zeci de minute până când pompierii să reușească să stingă incendiul.

Din cauza producerii accidentului cozile de mașini între Cluj-Napoca și Zalău, pe ambele direcții, s-au întins pe mai bine de 10 kilometri, șoferii fiind nevoiți să aștepte în coloană și 2 ore jumate până când s-au putut pune în mișcare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, s-a intervenit cu patru autospeciale la un accident produs pe DN 1 F.

”O persoană a fost transportată la spital şi pentru una s-a declarat decesul”, au precizat reprezentanţii ISU Cluj.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.