Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal la Năsăud: S-a izbit cu mașina de o autoutilitară parcată

0 400

Un bărbat de 39 de ani, din Rebrișoara, și-a pierdut viața noaptea trecută după ce a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive și s-a izbit violent cu mașina de o autoutilitară parcată.

Accidentul s-a produs în jurul orei 3 dimineața, pe strada Grănicerilor din localitatea Năsăud. La fața locului au intervenit de urgență un echipaj de la SAJ BN, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

”Din păcate, organismul bărbatului în vârstă de 39 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare astfel că echipajele medicale au fost nevoite să îi declare decesul la locul accidentului”, transmit reprezentanții ISU.

Conform verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, la data de 17 aprilie, în jurul orei 03.00, pe drumul național 17D, în localitatea Năsăud, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Rebrișoara, care conducea un autoturism pe direcția Rebrișoara-Năsăud, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se afla într-o parcare din stânga direcției sale de mers.

IPJ BN

Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto. În urma impactului, autoutilitara a lovit alte două autoturisme care erau de asemenea, parcate.

Polițiștii de la Rutieră Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru ucidere din culpă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More