Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident MORTAL la Reteag. Un tânăr de 21 de ani A DECEDAT

2 86

someseanul-accident-omv-rr

Eveniment rutier tragic noaptea trecută pe raza localității bistrițene Reteag. Un tânăr de 21 de ani și-a găsit sfârșitul, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat într-un stâlp

La fața locului a intervenit un echipaj de acordare a primului ajutor de la Beclean, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe tânărul de 21 de ani din Beclean. Acesta era singur în mașină și, din câte se pare, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive într-o curbă și autoturismul s-a izbit violent de un stâlp.

Din cauza impactului puternic, victima a fost proiectată la câțiva metri de autoturism, acolo fiind găsit de echipajele de intervenție.

”În accident a fost implicat un tânăr de 21 de ani din localitatea Beclean, care avea permisul de conducere suspendat. La ieșire din localitatea Reteag, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de beton. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto”, a declarat Virginia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la această tragedie.

ACTUALIZARE IPJ BN:

La data de 5 mai, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Reteag a avut loc un accident de circulaţie. Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Beclean, care avea permisul de conducere reţinut, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, în direcţia Dej-Beclean, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de electricitate.
În urma accidentului conducătorul autoturismului a decedat. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Rutier.

Foto: Arhivă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Tavy spune

    Doamne fereste! Luati-va gps mai ales noaptea chiar daca stiti drumul, ajuta enorm , is primi ochi la volan noaptea

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More