Accident mortal la Viișoara. Un mort și șase răniți după ce un TIR a lovit un microbuz – FOTO/VIDEO
Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață pe DN 17, pe raza localității bistrițene Viișoara, o persoană pierzându-și viața, iar alte șapte persoane fiind rănite.
Accidentul a avut loc chiar în centrul localității, în jurul orei 7. Un autoturism Volkswagen și unul de teren condus de un bărbat au oprit la o trecere de pietoni pentru a acorda prioritate, în spatele acestuia oprind un microbuz în care se aflau mai multe persoane. În tot acest timp, din spatele celor două autovehicule venea cu viteză un autotren înmatriculat în Maramureș, al cărui șofer nu a mai reușit să frâneze la timp.
TIR-ul a alunecat pe carosabilul umed și a lovit în plin microbuzul oprit la trecerea de pietoni, pe care l-a proiectat în autoturismul de teren din fața sa și pe acesta în Volkswagen.
În urma impactului violent, două persoane aflate pe locurile din spate ale microbuzului au fost grav rănite, una dintre ele fiind resuscitată aproape o oră de către medicii sosiți la fața locului. Celălalt rănit grav, un bărbat, a fost stabilizat de medici și paramedici și transportat de urgență lo spital.
O tânără din primul autoturism a fost rănită, după ce a fost proiectată cu mașina în șanțul de pe marginea drumului, în timp ce alte persoane din microbuz au suferit răni, care însă nu le pun viața în pericol.
În microbuz se aflau șapte persoane din Bistrița, care se îndreptau spre locul de muncă, la o firmă din Viișoara. Femeia care a decedat, în vârstă de 52 de ani, era contabila firmei respective.
Circulația rutieră a fost blocată în zonă aproape o oră, traficul rutier fiind deviat de polițiști pe o rută ocolitoare.
Mai multe echipaje de ambulanță, descarcerare și SMURD au intervenit la fața locului, dar și echipaje de poliție, oamenii legii urmând să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, în accident au fost implicate zece persoane, cele mai multe aflate în microbuz, dintre care șapte au nevoie de îngrijiri medicale.
Patru dintre cei șapte pasageri ai microbuzului au avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi scoși în siguranță, însă doi sunt în stare gravă — un bărbat care a fost transportat de urgență la Spitalul din Bistrița și o femeie căreia i s-au făcut manevre de resuscitare și care a decedat.
https://www.facebook.com/TimpOnline/videos/997285400357624/
Comunicatul ISU Bistrița
În această dimineață, la ora 06.47, prin numărul unic de urgență 112 a fost anunțat un accident rutier cu victime multiple în cartierul Viișoara din mun. Bistrița. În accident au fost implicate patru autovehicule, dintre care un tir, un microbuz și două autoturisme.
Salvatorii au găsit patru victime rămase blocate în microbuz, dintre care două, un bărbat şi o femeie, erau încarcerate. Victimele au fost extrase de pompierii militari prin manevre specifice, în mai puţin de cinci minute de la momentul sosirii la locul accidentului şi predate echipajelor medicale alocate. Victimele rămase încarcerate erau inconștiente în momentul în care au fost extrase, pentru femeie au fost începute manevrele de resuscitare, dar din păcate, după aproximativ 45 de minute, echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul. Bărbatul rămas încarcerat a fost stabilizat şi preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă şi transportat la UPU – SMURD Bistriţa pentru alte investigaţii medicale.
Tot la UPU – SMURD au ajuns alte şase victime, conştiente şi cooperante, care prezentau multiple leziuni şi traumatisme ce aparent nu le puneau viaţa în pericol.
Doi bărbaţi, conducătorul auto al tirului, respectiv un conducător auto al unul autoturism implicat în accident, au primit asistenţă medicală la locul solicitării, dar au refuzat transportul la spital.
Pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate în accident, au fost alocate două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de prim ajutor SMURD şi patru autosanitare aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa – Năsăud.
Nu e primul accident grav care are loc la acea trecere de pietoni si cred nici ultimul. Pana nu fac autoritaile ceva in privinta circulatiei la acea trecere o sa mai vedem accidente.
Condoleante familiei!