Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal în Mureș. Un bărbat a decedat și alte cinci persoane au fost rănite – FOTO

0 472

Un grav accident de circulație,  soldat cu un deces și cinci persoane rănite, a avut loc luni, în jurul orei 14:00, pe drumul european E60 la intrarea în localitatea Ungheni.

Două persoane au rămas încarcerate după ce trei autovehicule au intrat în coliziune, în timp ce o a treia persoană, un bărbat, și-a pierdut viața.

Potrivit primelor informații, cele două persoane care au rămas încarcerate au fost grav rănite, fiind preluate de ambulanțe și transportate de urgență la spital.

 

Alte două persoane au fost rănite mai ușor, beneficiind de îngrijiri medicale la locul accidentului.

Potrivit comisarului şef Ioan Florin Pop de la Poliţia Rutieră Mureş, din primele cercetări ar reieşi faptul că şoferul unui Renault Laguna a pierdut controlul asupra volanului din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în zona Complexului Darina, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu o autoutilitară, pe care a proiectat-o într-un VW Passat, care circula în acelaşi sens.

Comisar şef Ioan Florin Pop a precizat că cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor accidentului.

 


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More