Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal pe centura Jiboului. Un șofer și o femeie au decedat

0 626

Două persoane au murit și alta a fost grav rănită, duminică seara, în urma unui accident de circulație care a avut loc în zona localității sălăjene Jibou.

Conform ISU Sălaj, pompierii jibouani au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier petrecut pe centura localității Jibou, în care au fost implicate 2 autoturisme.

Pompierii au extras dintr-un autoturism 3 persoane: una decedată și două grav rănite.

”Din nefericire, una din cele 2 victime a fost găsită în stop cardiorespirator (SCR), nu a răspuns manevrelor si a fost declarată decedată”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

O a doua persoană a fost declarată decedată ulterior la locul accidentului.

”Din primele cercetări a reieșit că un șofer de 51 de ani, din Vrancea, în timp ce conducea autoturismul pe un drum secundar ar fi pătruns pe șoseaua de centură a orașului Jibou și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un șofer, din comuna Surduc. În urma impactului, bărbatul din Vrancea și o pasageră din autoturism au decedat, iar o alta pasageră a fost transportată la spital, pentru investigații”, au transmis reprezentanții IPJ Sălaj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More