Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident mortal pe DN 1. Un fotbalist de 13 ani de la CS Luceafărul Cluj-Napoca a murit și alți trei au fost răniți

0 813

Patru copii cu vârste între zece şi 13 ani au fost răniţi, vineri seară, într-un accident de circulaţie, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit pe DN 1, între Alba Iulia şi Turda, în zona localităţii Inoc, traficul în zonă fiind blocat. Unul dintre copii, un băiat de 14 ani, a pierdut lupta și a fost declarat decedat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat pentru News.ro că două autoturisme s-au ciocnit pe DN 1, în zona localităţii Inoc, din judeţul Alba, iar în urma impactului patru persoane pasagere în cele două maşini au fost rănite.

Marescu a spus că este vorba despre patru copii cu vârste aproximative între zece şi 13 ani, doi dintre ei fiind răniţi foarte uşor, un al treilea fiind rănit mai grav, iar al patrulea copil fiind în stare foarte gravă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, una din victimele accidentului de pe DN 1, un minor în vârstă de 13 ani, a decedat.

De asemenea un al doilea copil rănit grav a fost transportat la spital, iar ceilalţi doi copii, care au fost răniţi uşor, au primit îngrijiri la faţa locului de la echipele medicale mobilizate.

 Din cauza acestui accident, traficul rutier pe DN1 (E81) Sebeş – Turda a fost blocat pe ambele sensuri la kilometrul 421+600 de metri, în zona Decea – Inoc (judeţul Alba). Traficul rutier în zona accidentului de pe DN1, blocat peste o oră şi jumătate, a fost reluat pe ambele sensuri, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
accident-mortal-decea-alba-iun-2017

Accidentul s-a petrecut la ora 17.40, pe DN 1, la kilometrul 422, în afara localităţii Unirea (Inoc). Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări, L.I. (49 de ani), din Aiud, în timp ce conducea un Volkswagen Golf, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga şi a intrat în coliziune cu Skoda Octavia condusă de N.T.I. (39 de ani) din Cluj, autoturism care se afla în depăşirea unei coloane de maşini, pe aceeaşi direcţie de mers, însă pe un tronson cu linie continuă.

În urma impactului, copilul de 13 ani care se afla pe locul din dreapta-faţă a maşinii a decedat, iar alţi trei minori (doi în vârstă de 12 ani şi unul de 13 ani), aflaţi în acelaşi autoturism, au fost răniţi uşor. Aceştia din urmă au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale. informează Alba24.ro.

Băiatul decedat se întorcea spre Cluj, împreună cu colegii săi și antrenorul, care era la volan, după ce au participat cu clubul CS Luceafărul Cluj-Napoca la o competiție la Drobeta Turnu Severin.

ACTUALIZARE:

Băiatul decedat se numea Kaya Osman și avea 13 ani, fiind elev al Școlii ”Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca. Juca pe postul de mijlocaș la Luceafărul Cluj, echipă cu care a câștigat chiar azi finala zonală juniori D de la Drobeta Turnu Severin.

luceafarul cluj kaya osman

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More