Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident pe bulevardul Decebal din Bistrița. Un bătrân a fost lovit de o mașină

0 144

Un bătrân, în vârstă de 80 de ani, a fost lovit de o mașină în timp ce încerca să traverseze în mod neregulamentar bulevardul Decebal din municipiul Bistrița.

În această dimineață, în jurul orei 06:50, un accident rutier a fost semnalat pe bulevardul Decebal din municipiul Bistrița.

Conform primelor verificări efectuate la fața locului de către polițiștii Biroului Rutier, transmit cei de la IPJ Bistrița-Năsăud, a rezultat faptul că un bărbat de 61 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea pe bulevardul mai sus amintit, a surprins și accidentat un bărbat în vârstă de 80 de ani, din același municipiu. Acesta din urmă era angajat în traversarea neregulamentară a străzii.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultat negativ. În schimb, pietonul nu a putut fi testat. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Totodată, au mai adăugat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud, pentru aproximativ 20 de minute, în zonă s-a circulat alternativ, circulația fiind dirijată de polițiști.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More