Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident pe centura Vâlcele-Apahida. O persoană încarcerată – FOTO/VIDEO

0 169

Un accident de circulație, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs luni dimineața pe centura Vâlcele – Apahida, în apropiere de Cluj-Napoca.

Potrivit primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar o persoană a rămas încarcerată.

Din câte se pare, cele două autovehicule implicate în accident au intrat în coliziune frontală, după ce unul dintre ele a pătruns pe contrasens.

Circulația rutieră în zonă este blocată pe ambele sensuri până la finalizarea cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului.

ACTUALIZARE IPJ Cluj

Conform informațiilor furnizate, conducătorul unui autoturism în vârstă de 36 de ani, din comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa pe DN VOCE înspre Vâlcele, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din Turda, pe sensul opus de mers.

În urma impactului cei doi conducători au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijirii de specialitate, alături de alte două persoane, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani.

Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, nerezultând prezența alcoolului în aerul expirat.

ACTUALIZARE ISU Cluj

Două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ au intervenit în această dimineață pentru a acorda asistență medicală de urgență persoanelor implicate într-un accident rutier produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 7.30, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit două autoturisme avariate și două persoane încarcerate într-unul dintre acestea.

S-a acționat imediat cu utilajele hidraulice și echipamentele speciale pentru a asigura accesul la victimele rămase blocate în autoturism și pentru a fi evacuate fără agravarea leziunilor suferite.

Cei doi bărbați descarcerati, dintre care unul prezenta multiple traumatisme și o stare generală gravă, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Alți doi bărbați au fost consultați la fața locului și au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate. Aceștia prezentau afecțiuni ușoare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More