Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident pe Dealul Jelnei: trei persoane au ajuns la spital FOTO

0 22

accDealuJelnei1

Trei persoane au fost ranite in urma unui accident de circulatie produs ieri pe Dealul Jelnei. 

La fata locului s-au deplasat 3 ambulante, un echipaj SMURD, dar si politistii bistriteni. Soferul unei masini de teren marca Audi care a intentionat sa intre intr-o parcare de pe marginea drumului printr-o zona cu linie continua a lovit un autoturism Skoda care circula regulamentar.

In urma impactului, trei persoane din Skoda au ajuns la spital. Soferul masinii de teren, un cetatean turc in varsta de 33 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat ca acesta nu consumase alcool.

Politistii au deschis o ancheta in acest caz pentru a stabili circumstantele exacte in care s-a produs acest eveniment.

În 13.06.2013 orele 13.36, pe D.J. 173 la intrarea în Jelna, un cetăţean turc de 32 ani din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga cu intenţia de a intra într-o parcare din zonă, moment în care a colizionat frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus.

În urma accidentului au fost rănite cele trei persoane din autoturismul care circula regulamentar. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi le-au fost recoltate probe biologice.

foto: bistriteanul.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.