Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident pe DN 1C, între Coplean și Cășeiu. Patru pacienți dintr-o ambulanță au fost răniți grav – FOTO

0 1.607

Un accident de circulație din care au rezultat cinci persoane rănite a avut loc în această dimineață pe drumul național 1C, între Cășeiu și Coplean.

Accidentul s-a produs în jurul orei 6:40, în evenimentul rutier fiind implicate un autoturism și o ambulanță care transporta pacienți la dializă.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Cluj, la baza producerii accidentului a fost neatenția în conducere, șoferul vinovat neasigurându-se corespunzător la efectuarea unui viraj.

C ele două autovehicule au ieșit în decor, patru persoane fiind grav rănite, iar o a cincea persoană fiind rănită ușor.

Cele cinci victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Dej.

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, care a indicat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.