Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident pe DN 1C, provocat de un polonez. Acesta a fugit de polițiști, dar a fost prins

0 502

Pe D.N.1C, între Baia Mare şi Tăuţii Măgherăuş, s-a produs un accident de circulaţie cu o victimă iar şoferul vinovat de producerea lui şi-a continuat deplasarea.

În urma sesizării prin SNUAU 112, poliţiştii Serviciului Rutier s-au deplasat de urgenţă la locul indicat pentru a efectua verificări iar şoferul care a părăsit locul faptei, un polonez de 43 de ani, a fost oprit la scurt timp de poliţişti, pe raza localităţii Săbişa.

Cercetările efectuate  au relevat că polonezul, care conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat pe o porţiune de drum în rampă, în momentul în care circulaţia revine la o bandă, şi a acroşat un autoturism condus în aceeaşi direcţie de mers de un băimărean de 29 de ani.

Maşina condusă de băimărean a derapat, a ajuns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus regulamentar de un sătmărean de 28 de ani.

După producerea accidentului, şoferul care a provocat producerea accidentului şi-a continuat deplasarea până pe raza localităţii Săbişa, unde a fost oprit şi identificat de un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Seini.

Şoferul din Baia Mare a fost rănit şi transportat la spital, unde a rămas internat. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest însă i-au fost recoltate probe pentru a se stabili dacă în momentul producerii accidentului se afla sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise. Ceilalţi doi conducători auto au fost testaţi de poliţişti iar rezultatul a fost zero în ambele cazuri.

Până la finalizarea cercetării la faţa locului şi a degajării autovehiculelor avariate, traficul a fost restricţionat pe o bandă pentru aproximativ o oră şi 30 minute.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.