Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident pe strada Clujului din Gherla. Doi răniți după ce s-au răsturnat cu motocicleta – FOTO/VIDEO

0 39

accident motocicleta gherla 1Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe raza localității Gherla, la ieșire spre Cluj-Napoca, două persoane fiind rănite.

Potrivit primelor informații, în accident a fost implicată o motocicletă, condusă de un tânăr din Gherla, în spatele căruia se afla o tânără din aceeași localitate.

Accidentul s-a produs din cauza unei autoutilitare care s-a angajat într-un viraj la stânga fără să se asigure. Motociclistul, care circula dinspre centrul orașului spre ieșire din Gherla, încercând să evite impactul cu autoutilitara a frânat brusc, dezechilibrându-se și căzând pe carosabil împreună cu pasagera.

În urma impactului, cele două persoane de pe motocicletă au fost rănite, fiind preluate de un echipaj SMURD venit de la Dej și transportate la Spitalul Municipal Gherla.

La fața locului au intervenit și polițiștii criminaliști care efectuează cercetări și vor stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.