Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident pe strada Frunzișului din Cluj. Șoferul vinovat a fugit de la fața locului

0 55

La data de 14 februarie, în jurul orei 19:50, un bărbat, conducător al unei autoutilitare, ar fi provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, prin schimbarea neregulamentară a direcției de mers.

Acesta, în timp ce circula pe strada Frunzișului, din Cluj-Napoca, ar fi schimbat direcția de mers prin viraj la stânga, trecând peste marcajul dublu continuu, intrând astfel în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, de către o femeie, de 41 de ani, din Florești.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a femeii. În urma coliziunii, șoferul autoutilitarei a părăsit autovehiculul și locul accidentului, fără încuviințarea poliției. După circa 2 ore, acesta s-a prezentat la sediul unității de poliție, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat, de 48 de ani, din Cluj-Napoca.

Pentru a se stabili dacă bărbatul se afla sub influența alcoolului, acesta a fost condus la unitatea medicală și i-au fost recoltate probe biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, fapte prevăzute de Codul penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.