Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, noaptea trecută, la un accident rutier petrecut în localitatea Moriști, comuna Cojocna.
”Apelul de urgență a fost dat în jurul orei 1:58, iar pompierii au găsit la fața locului un autoturism avariat și trei persoane care au ieșit singure afară”, transmite ISU Cluj.
Conform purtătorului de cuvânt al instituției, toate persoanele implicate în accident erau conștiente, cooperante și nu au fost consultate de către paramedici.
”Pompierii au participat la această intervenție cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Preventiv, a fost trimis în sprijin și un echipaj SAJ”, au mai precizat cei de la ISU.