Un accident rutier a avut loc în această noapte, în jurul orei 02:30, în localitatea clujeană Bonțida.
Din primele informații reiese că în accident a fost implicat un autoturism al cărui șofer nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
”Un conducător auto de 44 din Bonțida care conducea un autoturism pe DJ161 a pierdut controlu asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit poarta de acces a unui imobil. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,65 mg alcool pur în aerul expirat. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a șoferului și a unui pasager, valoarea pagubelor materiale fiind de 10 000 de lei. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis și sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat pentru Someseanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.
Foto: Arhiva Someseanul.ro
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.