Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident rutier la Cășeiu. O familie a ajuns la spital, după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod – FOTO/VIDEO

0 49

Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază pe DN1C, la intrare în localitatea clujeană Cășeiu dinspre Coplean.

Din primele informații se pare că un șofer din Moldova care se întorcea acasă de Sărbători, din Germania, la intrare în localitatea Cășeiu a adormit la volan, pierzând astfel controlul asupra direcției de deplasare.

Bolidul condus de bărbatul de 53 de ani a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit violent de un cap de pod. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a celor doi, soț și soție. La fața locului au intervenit imediat mai multe echipaje de poliție, precum și pompierii dejeni.

Chiar dacă accidentul a fost unul teribil, autoturismul BMW X3 suferind serioase daune, cei doi, soț și soție, au scăpat doar cu răni ușoare. Mai afectat a fost bărbatul care se afla la volan, acesta fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Dej pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Soția acestuia a rămas la locul accidentului și acum trebuie să găsească soluții pentru a ajunge acasă, în Republica Moldova.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More