Accident rutier în localitatea Dipșa (ACTUALIZARE)
Un accident de circulație s-a produs în urma cu putin în localitatea bistrițeană Dipșa.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, este vorba de un accident rutier în urma caruia o persoană a fost rănită. La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale persoanei rănite.
ACTUALIZARE IPJ BN:
La data de 21 aprilie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Dipşa a avut loc un accident de circulaţie.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Sîngeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Bistriţa-Reghin, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă, a colizionat un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Bistriţa, care a virat dreapta cu intenţia de a intra în curtea unui imobil.
În urma coliziunii autoturismul condus de bistriţean a fost proiectat într-un şanţ.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a unei femei, în vârstă de 44 de ani, din Bistriţa, pasageră în autoturismul care circula regulamentar, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.