Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident spectaculos. Șoferul era bineînțeles beat

0 164

Un șofer beat a provocat un accident demn de filmele de acțiune. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

În cursul weekend-ului trecut, transmit cei de la IPJ Maramureș, la Ariniş, poliţiştii au constatat că un tânăr de 29 de ani din Băseşti a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Astfel, în timp ce se deplasa spre localitatea de domiciliu, pe fondul vitezei neadaptate, tânărul a pierdut controlul direcţiei de deplasare. Ulterior s-a lovit cu mașina de o bordură, a rulat pe un şanţ în două roți circa 25 de metri, a distrus un gard şi s-a oprit într-un final într-un alt autoturism.

Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanență Ariniş, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, au mai adăugat cei de la IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More