Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accident teribil la Gilău, în dreptul ieșirii de pe Autostrada Transilvania

0 116

Trei persoane au rămas încarcerate într-un autoturism în urma unui teribil accident rutier care s-a produs marți seara la ieșire de pe autostrada Transilvania, în zona localității clujene Gilău.

Accidentul s-a produs în jurul orei 20:40, spun martorii, care afirmă că un autoturism s-a izbit violent de un autotren.

În urma impactului violent dintre cele două autovehicule, trei persoane din autoturism au rămas încarcerate.

Este vorba despre șoferul autoturismului, care circula de la Turda spre Cluj-Napoca, și alte două persoane, pasagere în mașină.

Un șofer din Râmnicu Vâlcea, care se afla în tranzit a surprins câteva secvențe video (vezi mai sus).

Pompierii s-au chinuit zeci de minute să scoată victimele dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, una dintre persoanele rănite fiind în stop cardio-respirator, astfel că s-au demarat manevrele de resuscitare.

„A avut loc o coliziune între un autoturism și un autotren. Autoturismul circula pe breteaua de ieșire a Autostrăzii Transilvania, direcția Turda – Cluj-Napoca, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pătruns pe contrasens și s-a izbit de ansamblul de vehicule care circula regulamentar”, au declarat anchetatorii.

Cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca. Șoferul a scăpat, din câte se pare, cu doar câteva leziuni, care nu-i pun viața în pericol, însă ceilalți doi pasageri sunt în stare gravă, unul fiind chiar în stare critică.

ACTUALIZARE:

Unul dintre tinerii răniți în accident, Laszlo Csaba, a decedat la scurt timp de la producerea evenimentului rutier. Acesta a fost resuscitat de medici, însă nu a mai putut fi salvat din cauza rănilor foarte grave suferite.

laszlo csaba
Laszlo Csaba, tânărul decedat în accident. Foto: Facebook

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.