Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

ACCIDENT. Trei persoane au ajuns la spital din cauza unui șofer neatent

0 27

accident rascruci 8 sept 2014 (2)

La data de 22 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe raza municipiului Bistriţa în care au fost implicate două autoturisme.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism, din cauza efectuării unei manevre de întoarcere de pe un sens pe celălalt, fără a se asigura corespunzător, a fost colizionat de către un autovehicul, condus de către un bistriţean, în vârstă de 36 de ani, care circula regulamentar în acelaşi sens de mers.
Bistriţeanul, de 36 de ani, şi o femeie, în vârstă de 31 de ani, din municipiu, pasageră în acelaşi autoturism, precum şi un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Bistriţa, aflat în autoturismul care a provocat accidentul, au suferit leziuni corporale uşoare.
Faţă de bărbatul, de 50 de ani, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: Arhiva Someseanul.ro

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.