Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accidente în serie la Cluj. Mașini răsturnate, persoane rănite – FOTO

0 229

Trei accidente de circulație s-au produs seara trecută în Cluj-Napoca, în interval de doar câteva zeci de minute.

În jurul orei 20.20 a fost înregistrată o solicitare pentru echipele de intervenție ca urmare a răsturnării unui autoturism pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca.

Au fost dislocate la fața locului două autospeciale și două echipaje SMURD, care au găsit autoturismul răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile și ocupanții ieșiți din acesta.

Trei persoane au fost consultate de către echipajele SMURD, dintre care doi bărbați, în vârstă de cca 20 de ani, au fost transportați la spital investigații și îngrijiri de specialitate. La evaluarea primară aceștia prezentau afecțiuni ușoare spre medii, erau în stare de conștiență și cooperanți.

Pompieri au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere că autoturismul respectiv a avariat și un branșament de gaz, pentru care a fost solicitată intervenția echipei furnizorului de utilități pentru remedierea avariei, prin dispeceratul ISU Cluj.

În jurul orei 21.30 a fost înregistrat un alt apel în legătură cu un eveniment rutier, produs în Piața Mihai Viteazul, pentru care era solicitată intervenția pompierilor. Au fost dislocate două autospeciale și un echipaj SAJ la locul accidentului unde a fost găsit autoturismul avariat, în care se afla un bărbat de cca 30 de ani, și un arbore rupt și răsturnat pe partea carosabilă.

Pompierii au acționat pentru evacuarea persoanei folosind echipamente speciale, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite, după care a fost preluat de către echipajul SAJ pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Bărbatul prezenta multiple traumatisme și pierderi de conștiență. Ulterior pompierii au acționat pentru degajarea ramurilor copacului pentru a nu periclita pietonii care treceau pe trotuarul respectiv.

În jurul orei 22.10 a fost înregistrat cel de-al treilea apel privind producerea unui eveniment rutier pe Varianta Ocolitoare Cluj Est, unde echipajele de Descarcerare și SMURD au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile și ocupanta ieșită din acesta.

Femeia în vârstă de cca 20 de ani a fost consultată de către echipajul SMURD și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Pompieri au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenirea a incendiilor prin deconectarea bateriilor autoturismului avariat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More