Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Accidente în serie în Maramureș, în minivacanță

0 51

De la începutul acestui week-end, poliţia a fost sesizată cu privire la trei evenimente rutiere care s-au produs pe drumurile publice din Maramureș. Cauzele producerii acestor accidente au fost: neadaptarea vitezei de deplasare, consumul de băuturi alcoolice şi traversarea neregulamentară.

Vineri, 2 iunie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au fost sesizaţi de către un angajat al Centrului de Permanenţă Medicală Ariniş cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 67 de ani s-a prezentat pentru îngrijiri medicale şi susţine că a fost victima unui accident de circulaţie.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că femeia a fost lovită de un autoturism în localitatea Asuaju de Jos, unde, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în curbă, conducătorul maşinii a derapat, a ieşit în şanţ, a acroşat femeia şi apoi a intrat frontal într-un podeţ. Pentru că victima nu a solicitat îngrijiri medicale conducătorul auto a anunţat telefonic poliţia cu privire la accident, fără a preciza că a lovit o persoană. S-a stabilit că în autoturism se aflau două persoane, un bărbat de 39 de ani şi o femeie de 33 de ani din Baia Mare. Femeia susţine că ea se afla la volan în momentul producerii accidentului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul şi pentru a propune măsurile legale.

Sâmbătă, 3 iunie, pe strada Minerilor din Cavnic, o biciclistă în vârstă de 17 ani a acroşat un bărbat de 64 de ani care a încercat să traverseze strada prin loc nepermis. În urma impactului ambele persoane au suferit leziuni, iar biciclista chiar a necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Un al treilea accident s-a produs duminică dimineaţa la ora 03.10, pe strada Vasile Lucaciu din municipiul Baia Mare. O tânără conducătoare auto, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul direcţiei de mers, s-a lovit de o bordură şi apoi a fost proiectată pe sensul opus, direct în peretele unui imobil.

Din fericire, rănile suferite în urma accidentului nu au fost foarte grave astfel încât tânăra nu a rămas internată în spital.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More