Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Acoperişul unui saivan din Sălaj s-a prăbuşit peste aproximativ o sută de oi, din cauza greutăţii zăpezii

0 1.113

Acoperişul unui saivan s-a prăbuşit, luni seară, în localitatea Valcău de Sus, judeţul Sălaj, din cauza greutăţii zăpezii, aproximativ o sută de oi fiind prinse sub tavanul prăbuşit.

Aproximativ 100 de oi au fost surprinse sub dărâmături, luni, 17 decembrie, în localitatea Valcău de Jos, judeţul Sălaj, după ce acoperişul saivanului în care se adăposteau a cedat sub greutatea zăpezii. La faţa locului au intervenit pompierii Gărzii Nuşfalău, au reuşit să salveze majoritatea animalelor.

Acoperişul a cedat din cauza greutăţii zăpezii, prăbuşindu-se pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi.

„În saivan se aflau 400 de oi, circa 300 dintre ele reuşind să iasă singure. Acoperişul prăbuşit are circa 250 de metri pătraţi şi a cedat sub greutatea zăpezii, surprinzând aproximativ 100 de animale”, a declarat Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj. Potrivit acestuia, în urma evenimentului au pierit patru mioare şi una a fost rănită.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More