Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Acțiune de amploare a polițiștilor maramureșeni. Un tânăr dat dispărut în Franța, găsit în România

0 363

Sâmbătă, 28 septembrie, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș a fost organizată o acțiune de amploare, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale care ar putea aduce atingere siguranței cetățenilor.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca, a jandarmilor maramureșeni și a polițiștilor locali au fost desfășurate activități ce au vizat prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a actelor de vagabondaj și a cerșetoriei, în zona stațiilor de cale ferată și în trenurile de călători.

Astfel au fost legitimate și verificate prin aplicația e-DAC, 85 de persoane și oprite pentru control 16 autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4000 lei, cele mai multe pentru abateri de la prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, în acest weekend polițiștii au depistat un tânăr de 20 de ani, pe numele căruia autoritățile franceze au emis alertă, fiind declarat dispărut.

Polițiștii sunt în continuare prezenți, în cadrul unor acțiuni ce vizează prevenirea oricărei situații care ar putea pune în pericol liniștea cetățenilor.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More