Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Acțiune a poliției pentru siguranța publică. A curs cu amenzi

0 119

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie, împreună cu poliţişti locali, au acţionat vineri în zona Pieţei Mihai Viteazu.

Acţiunea a avut drept scop menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea comerţului stradal neautorizat şi descurajarea unor astfel de acte. De asemenea, poliţiştii au acţionat pe linie rutieră, fiind luate măsuri pentru fluidizarea traficului şi descurajarea opririlor şi staţionărilor neregulamentare, cu precădere în zonele intens circulate.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 13.000 de lei, acestea referindu-se la încălcări ale prevederilor legale privind comercializarea bunurilor, a ordinii şi liniştii publice, a regimului rutier etc.

De asemenea, în cadrul acţiunii, au fost depistate trei persoane care apelau la mila publicului, acestea fiind conduse la centrul de persoane fără adăpost.

Acţiunile poliţiştilor vor continua.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.