Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Acțiune rapidă a polițiștilor în cazul unui copil rătăcit prin pădure

0 502

Un copil, în vârstă de 6 ani, și-a găsit salvarea, după aproximativ o oră și 45 de minute, în brațele polițiștilor clujeni.

Ieri, 14 octombrie, polițiștii Secției 8 Rurală Huedin au reușit salvarea unui copil în vârstă de doar 6 ani, copil care s-a pierdut pe raza comunei Râșca. Alarma a fost dată în jurul orei 11:00, de către tatăl copilului, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cetățean belgian. Acesta a sesizat poliția că fiul său s-a rătăcit pe raza comunei Râșca, în locul cunoscut ca și Ciunca.

Din ultimele informații se pare că băiatul s-ar fi pierdut în timp ce făceau o plimbare cu motocicletele pe drumuri forestiere.
Acesta se afla pe o motocicletă electrică pentru copii, alături de grup, până la un moment dat când s-a pierdut de restul grupului și s-a rătăcit prin pădure.

Astfel polițiștii din cadrul posturilor de poliție din Râșca și Călățele, aflați în patrulă intercomunală, au început căutările în mod de urgență. Aceștia au dat de urma băiatului după circa o oră și 45 de minute, copilul, în vârstă de 6 ani, fiind găsit de către polițiști pe un versant împădurit. Băiatul și-ar abandonat motocicleta și a fost descoperit total dezorientat în timp ce încerca să se deplaseze pe jos. Din fericire starea sa generală de sănătate era una bună. Băiatul a fost încredințat părinților imediat după ce a fost găsit.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te