Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Activitate preventivă a polițiștilor la Dej, Gherla, Iclod și Apahida

0 22

Poliţiştii acţionează zilnic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, precum şi pentru respectarea legislaţiei rutiere.

La data de 16 decembrie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au continuat activităţile preventive pentru reducerea riscului rutier.

S-a acţionat, cu precădere, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool. Totodată, ieri a fost vizată şi respectarea legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de taximetrie.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să aplice peste 200 sancţiuni contravenţionale, 8 dintre acestea pentru consum de alcool, iar 4 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 14 permise de conducere şi au fost reţinute 10 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au verificat peste 450 de taximetre, fiind aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

În vederea prevenirii evenimentelor rutiere, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti rutieri au acţionat ieri pe raza localităţilor Dej, Iclod, Gherla şi Apahida, distribuind materiale informative.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.